Urangutanii sunt fiinte sociale care se individualizeaza prin "pretentia de a face parte din lumea buna" (domnisoara Moldoveanu ) fara nici un fel de merite sau pregatiri intelectuale. Urangutanii se avanta cu capul inainte si il folosesc in singurul scop cunoscut lor, acela de a lovi.
                  Dintre tipurile de urangutani ma multumesc sa mentionez doar 3 :
   
   1. Urangutanul cocalar - un hibrid intre urangutan si cocalar, este cel mai periculos tip, fiind caracterizat prin violenta excesiva ; usor de recunoscut datorita aspectului de neandertalian, hainelor de cocalar si zgomotelor pe care le scoate in dorinta de a iesi cuvinte.
   2. Urangutanul care muta cuburile - este un urangutan mai simplist, total lipsit de imaginatie, care arata asemeni unui om dar merge ca o maimuta.
   3. Urangutanul care sta si asteapta - este cel mai slab tip de urangutan, care nu face altceva decat sa urmeze ceilalti urangutani, formand astfel o gloata.  
  

P.S. Am uitat un tip de urangutan: Urangutanul suprem - e un demiurg, fiind considerat de ceilalti logosul divin; sta ascuns in umbra si conduce gloata.

    In timp ce priveam oamenii ce se miscau in graba ca niste furnicute pe trotoar, meditam asupra faptului ca voi ajunge prea devreme in treaba mea. Pentru ca urasc sa ajung prea devreme m-am hotarat sa mai stau vreo doua statii in tramvai si sa cobor in Copou, sa mai privesc lumea, sa ies din mine si sa devin una cu ceilalti, in fericirea lor, ca doar era Valentine`s Day. Zis si facut. Cand am coborat, amortita de starea profunda de meditatie care ma cuprinde ori de cate ori merg cu tramvaiul, m-a lovit un val rece de aer uscat si parul mi se umfla spulberat de aratam ca o gaina la decapitat. Mi-a placut intotdeauna sa simt atingerea vantului, chiar si atunci  cand e rece... chiar aveam nevoie de asa ceva.
    Am intrat in parc si am inceput sa ma plimb ... peste tot cupluri, baloane roz, cadouri... dar oamenii nu parea fericiti ... sau poate ca eu nu mai stiu sa recunosc fericirea. Am vazut si o nunta in parc: mirii, doi fotografi si inca doua cupluri; nici ei prea fericiti desi ar trebui sa fie o zi frumoasa.
    In final, de ce sarbatorim ceva ce nu intelegem? De ce imitam doar aparentele si nu vedem esentialul? De ce lipseste sentimentul ?